Hipnoza clinică și terapia ericksoniană: ce este cu adevărat (și ce nu este)

Am început să mă formez în hipnoza clinică și terapia ericksoniană acum aproape douăzeci de ani, într-un program de formare de patru ani. De atunci am folosit-o în cabinet ca un instrument în plus în cadrul procesului terapeutic, niciodată ca un spectacol și nici ca o scurtătură magică. Și rămâne, din tot ce ofer în cabinet, ceea ce generează cele mai multe întrebări și idei greșite înainte ca cineva să o încerce.

Ce este cu adevărat hipnoza clinică

Hipnoza clinică este o stare de atenție concentrată și relaxare profundă, folosită în cadrul unui proces terapeutic, cu un obiectiv concret: reducerea unui simptom, schimbarea unui obicei, accesarea unor resurse interioare pe care persoana le are deja, dar nu știe cum să le folosească în viața conștientă de zi cu zi. Nu înseamnă să dormi, nu înseamnă pierderea cunoștinței și nu înseamnă „deconectare”: de fapt, majoritatea persoanelor își amintesc perfect toată ședința.

Este, mai degrabă, o stare asemănătoare cu cea pe care o trăim spontan de mai multe ori pe zi: când conduci pe un traseu cunoscut și ajungi fără să-ți amintești bine drumul, sau când ești atât de absorbit citind sau urmărind ceva încât încetezi să mai auzi ce se întâmplă în jur. Hipnoza clinică folosește, în mod ghidat și intențional, exact aceeași stare naturală a minții.

Hipnoza de spectacol vs. hipnoza clinică

O bună parte din teama sau neîncrederea față de hipnoză vine din hipnoza de scenă: cea care îl face pe cineva să „latre ca un câine” în fața unui public. Acea versiune, pe lângă faptul că este concepută pentru divertisment și nu pentru a ajuta, se bazează pe selecția unor voluntari deosebit de sugestibili și pe presiunea contextului social al scenei.

Hipnoza clinică nu are nimic de-a face cu asta. Are loc într-un spațiu privat, cu un obiectiv terapeutic stabilit înainte de a începe, iar persoana își păstrează în orice moment capacitatea de a accepta sau respinge orice sugestie. Nimeni nu face în transă ceva ce nu ar fi dispus să facă treaz.

Ce diferențiază terapia ericksoniană

În cadrul hipnozei clinice, abordarea ericksoniană — dezvoltată de psihiatrul Milton H. Erickson — are o caracteristică ce o diferențiază de hipnoza clasică: în loc să dea ordine directe („când voi număra până la trei, te vei opri din fumat”), folosește un limbaj indirect, metafore și povești, și pornește de la ideea că fiecare persoană are deja resursele necesare pentru a-și rezolva problema, chiar dacă în acel moment nu are acces conștient la ele.

Acest lucru face din ea o abordare foarte respectuoasă față de felul de a fi al fiecărei persoane: nu impune o schimbare din exterior, ci ajută ca persoana însăși să găsească, în interiorul ei, calea către acea schimbare. În cabinet, asta se traduce prin ședințe foarte adaptate fiecărui caz, fără scenarii fixe sau formule identice pentru toată lumea.

Pentru ce se folosește în cabinet

Hipnoza ericksoniană se integrează de obicei într-un proces terapeutic mai amplu, nu ca tratament izolat. Câteva dintre situațiile în care aduce cel mai mult beneficiu sunt:

• Anxietate și stres, pentru a accesa o stare de calm profund și a antrena corpul să o recunoască și să revină la ea.
• Fobii și temeri concrete, lucrând asupra răspunsului emoțional asociat fără a fi nevoie să retrăiești conștient și direct frica.
• Gestionarea durerii cronice, ca element complementar (niciodată înlocuitor) al tratamentului medical.
• Schimbarea obiceiurilor, atunci când partea conștientă știe deja ce „ar trebui” să facă, dar ceva, la alt nivel, opune rezistență.
• Procese de doliu sau blocaje emoționale, pentru a accesa resurse interioare greu de găsit doar prin cuvântul conștient.

Cele mai frecvente mituri

„Pot să-mi pierd controlul?” Nu. În timpul hipnozei, persoana rămâne conștientă de ceea ce se întâmplă și poate opri procesul în orice moment. Nu este o stare de supunere: este o stare de atenție foarte concentrată.

„Pot rămâne ‘blocat’ în transă?” Nu, acest lucru nu se întâmplă. În cel mai rău caz, dacă ceva întrerupe ședința, persoana pur și simplu deschide ochii, la fel ca la ieșirea din orice stare de relaxare profundă.

„O să spun lucruri pe care nu vreau să le spun?” Nu. Persoana nu își pierde discernământul și nici voința: filtrează ce spune și ce face exact la fel ca într-o stare normală de veghe.

La ce să te aștepți la o primă ședință

Înainte de orice inducție hipnotică există întotdeauna o conversație: ce te aduce la cabinet, ce speri să obții, ce îndoieli sau temeri ai legate de procesul în sine. Prima dată se dedică, în parte, ca persoana să experimenteze starea de transă fără alt obiectiv decât să se familiarizeze cu senzația, pentru ca ședințele următoare să o poată folosi cu un scop terapeutic concret.

Dacă de ceva vreme te gândești să încerci, dar ideea îți dă naștere unor îndoieli, acele îndoieli sunt exact primul lucru despre care vorbim în cabinet, înainte de a decide împreună dacă acest instrument are sens pentru ceea ce cauți.